Arhivele lunare: mai 2023

♻ Activitate ECO

♻ Activitate ECO

Astăzi, elevii clasei a VI-a de la Scoala Capu Codrului, cu sprijinul Mega Tiroliana Bucovina, am derulat o activitate de ecologizare a unui traseu montan din orașul Gura Humorului, care reprezintă o atracție turistică pentru comunitate.

✅Prin acest tip de activități ne propunem să stimulăm respectul față de natură, formarea de convingeri, obişnuinţe şi deprinderi de conduită ca viitori cetăţeni, oferindu-le copiilor prilejul de a reflecta asupra atitudinii pe care trebuie să o aibă faţă de natură.

🧩Cultivarea spiritului gospodăresc, respectul față de cei din jur și educația pentru mediul în care trăim au fost câteva din obiectivele vizate cu ocazia acestei activități.

În pregătirea acestei acțiuni copiii au discutat despre importanța păstrării mediului curat, despre comportamentul tuturor cetățenilor referitor la curățenia orașului și la implicarea instituțiilor în acest domeniu.
Mulțumim Solo Gheorghe pentru ajutorul acordat în această activitate !
Recompensa venită la final a fost o coborâre pe Mega Tiroliana Bucovina cea mai lungă Tiroliana din Europa !
Bucovina, te iubesc Eco Scoala Paltinoasa Mihaila Mircea Gura Humorului Te Aud Romania Silviu Mihai

Activitatea “ Școala părinților – ateliere de educație parentală”

Activitatea “ Școala părinților – ateliere de educație parentală” desfășurată în parteneriat cu Fundaţia OMV Petrom şi World Vision România a adus împreună părinții preșcolarilor din comuna noastră cu expertul Word Vison România Alexandru Oprea și doamnele educatoare.În cadrul acestui proiect, părinții sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copilului care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă și în comunitate, urmând ca apoi la grădiniță să devină parteneri educaționali.

🥉Astăzi a fost despre sportul național!

🥉Astăzi a fost despre sportul național! Am reprezentat cu mândrie judetul Suceava !
Elevii noștri au participat la etapa regională a ONSS S Rugby Mixt gimnaziu desfășurată la Bârlad. Ne întoarcem cu locul 3 și titlul de cel mai tânăr și tehnic jucător! Felicitări elevilor !!Mulțumiri organizatorilor și tuturor celor care ne susțin !! Mihaila Mircea Eduard Wendling Eco Scoala Paltinoasa Scoala Capu Codrului Te Aud Romania PENSIUNEA CASA HUMOR Restro Cristian Morar